Social

Plângere la CNA: „Gările Auto Moderne” acuză APP de preluarea abuzivă a sediului

Reprezentanții Companiei „Gările Auto Moderne" au depus o plângere la Centrul Național Anticorupție (CNA) considerând că au fost alungați abuziv din sediul instituției. Compania denunță acțiunile pretins ilegale ale Agenției Proprietăți Publice (APP). Potrivit avocatului investitorului privat, această măsură este vădit ilegală, în absența unei hotărâri judecătorești și încalcă grav drepturile contractuale și patrimoniale ale partenerului privat. De cealaltă parte, șeful APP, Roman Cojuhari, susține că acțiunile întreprinse sunt perfect legale, iar odată ce investitorul privat nu a respectat prevederile contractuale, documentul a fost reziliat.

„Am denunțat acțiunile ilegale ale Î.S. „Direcția pentru Exploatarea Imobilului" și a colaboratorilor organelor afacerilor interne, care au fost întreprinse în data de 10 septembrie, în legătură cu pătrunderea forțată în sediile birourilor administrației ”Gărilor Auto Moderne". Au înlăturat paza privată a ”Gărilor Auto Moderne” și au pătruns forțat în sediile birourilor administrației, acolo unde se află lucrurile personale și documentația întreprinderii. Așa cum am menționat, pe acest fapt a fost depusă o plângere penală”, a declarat Andrei Iosip, avocatul companiei.

„În ciuda faptului, Agenția Proprietăți Publice, în mod abuziv, dorește preluarea activității ”Gărilor Auto Moderne", indiferent de faptul că pe parcursul anilor ”Gările Auto Moderne” au investit peste 120 de milioane de lei în activele statului care sunt gestionate la moment de compania noastră. Funcționalitatea la zi a procesului tehnologic de deservire a călătorilor, de deservire a operatorilor de transport, în deservirea curselor este efectuată și la moment”, a menționat Iurie Moroz, administrator al Companiei „Gările Auto Moderne".

De cealaltă parte, șeful Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, susține că acțiunile întreprinse sunt strict conform legii și conform contractului și că în prezent are loc procesul de preluare a gestionării autogărilor.

„Vom veni cu informații suplimentare care sunt planurile de modernizare sau care sunt planurile de îmbunătățire a serviciului prestat în aceste gări. Nu este preluat niciun soft, cu adevărat el trebuie să fie transmis, or, așa cum menționează conducerea ”Gărilor Auto Moderne”, ei au investit în acest soft, iar acum, dacă ei consideră că acest soft este parte a contractului de parteneriat public-privat, ei trebuie să îl transmită, altfel el nu va putea fi analizat ca investiție care a fost făcută în cadrul contractului de parteneriat public-privat”, a explicat Roman Cojuhari, șeful APP.

În decembrie 2018, statul a semnat cu „Gările Auto Moderne" un contract de concesiune a autogărilor pe un termen de 25 de ani. Conform contractului, partenerul privat s-a obligat să modernizeze 30 de autogări și stații auto, iar perioada executării lucrărilor nu trebuia să depășească trei ani. În august 2022, contractul a fost reziliat după ce o comisie de monitorizare a constatat neîndeplinirea planului de investiții asumat. La 19 august 2024, Agenția Proprietăți Publice a anunțat că a început procesul de preluare în administrarea statului a autogărilor și stațiilor auto.

Citește mai mult