Social

Republica Moldova împrumută 200 de milioane de euro pentru extinderea și reabilitarea pădurilor

Republica Moldova a semnat cu Banca Europeană de Investiții acordul de împrumut în valoare de 200 milioane de euro, bani care vor fi folosiți pentru extinderea și reabilitarea pădurilor. Potrivit Ministerului Mediului, noile zone forestiere vor reduce emisiile de dioxid de carbon cu aproximativ 12 milioane de tone în următorii 30 de ani.

De asemenea, se estimează că proiectul va genera peste 10 mii de locuri de muncă în domeniul silviculturii în zonele rurale. Investiția va fi utilizată și pentru achiziționarea de echipamente moderne și construirea a trei centre regionale de producere a materialului săditor, precum și a unui Centru Național de Genetică Forestieră.

Totodată, vor fi amenajați 265 de kilometri de drumuri forestiere și 30 de depozite de stocare a lemnului, facilitând accesul la resursele forestiere și îmbunătățind sistemul de transport. De asemenea, proiectul va include instalarea de camere de supraveghere în zonele cu risc de incendiu și tăieri ilegale, asigurând monitorizarea și protecția eficientă a pădurilor.

Citește mai mult