Social

Republica Moldova va primi echipamente militare din partea Germaniei

Republica Moldova va primi echipamente militare din partea Germaniei. În acest sens, Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat avizul consultativ pentru a iniția negocierile și semnarea unui Acord între Guvernul de la Chișinău și cel din Germania.

Programul de asistență va viza mai multe proiecte pentru țara noastră, printre care instruirea și dotarea cu echipamente mobile de campanie, cu aparate de zbor fără pilot și modernizarea punctelor medicale.

De asemenea, va fi construit un centru de întreținere tehnică, vor fi renovate unele încăperi pentru păstrarea munițiilor, iar în Armata Națională va fi creată o rețea unică informatică.

Acest program nu prevede livrări de arme și muniții sau instruire permanentă. Managementul acestor proiecte va fi asigurat de un grup consultativ din care vor face parte reprezentanți ai forțelor armate germane, care vor fi detașați în Republica Moldova pe un termen de patru ani. Ministerul Federal de Externe german va fi responsabil de finanțarea proiectelor, iar Ministerul Federal al Apărării german – de detașarea echipelor consultative.

După semnare, Acordul va fi propus spre ratificare în plenul Parlamentului. Cooperarea dintre Republica Moldova și Republica Federală Germania în domeniul militar a început în anul 2003, atunci când a fost semnat un Acord. Totodată, anterior, Guvernul german a instituit Programul de consiliere, instruire și asistență cu echipamente pentru forțele armate străine, destinat susținerii dezvoltării capacităților militare ale statelor partenere.

Citește mai mult