Social

Aproape 100 de vinificatori vor fi prezenți la cea de-a 23-a ediție a Zilei Naționale a Vinului, în PMAN

Măiestria vinificatorilor și a oenologilor moldoveni, dar și brandul de țară „Vinul Moldovei” vor fi celebrate și în acest an în zilele de 5-6 octombrie. Cea de-a 23-a ediție a Zilei Naționale a Vinului va avea loc în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), dar și la mai multe vinării din țară. În premieră, în acest an, la eveniment vor participa aproape 100 de vinificatori.

Producătorii își vor prezenta vinurile consacrate, premiate la competițiile internaționale, cele din noua recoltă, dar și produsele noi lansate. Actuala ediție a sărbătorii aduce o schimbare importantă în formatul evenimentului. Zona dedicată gastronomiei va fi mutată de-a lungul bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt, până la strada Maria Cebotari. Ediția din acest an se va desfășura sub un nou slogan: „Vinul nostru uimitor de bun”.

„Din experiența anului precedent vin mulți turiști, mulți profesioniști în domenii care vin în ziua vinului. Ei un pic se pierd, deoarece noi avem un număr foarte mare de vinării și ei ar trebui să fie ghidați. Vor fi tururi ghidate de către experți în domeniu care cunosc foarte bine vinăriile noastre, care o să comunice despre ce și cine ne reprezintă pe noi”, a declarat Ștefan Iamandi, director general la Oficiul Național al Viei și Vinului.

În același timp, producătorii autohtoni pregătesc programe speciale care să bucure vizitatorii. Cei care nu vor fi prezenți în centrul orașului își așteaptă vizitatorii la vinării.

„O să fim doar în piață, deci așteptăm cu mare drag consumatorul național, dar și internațional. Vom avea degustări ghidate alături de somelierul nostru, care va prezenta aromele, intensitatea, gustul. Veți putea vorbi despre vin direct cu vinificatorul, să-i puneți întrebări și, cu siguranță, va fi o experiență foarte frumoasă”, a spus Elena Davidescu, reprezentantă a unei vinării.

„La vinărie așteptăm oaspeții să vină, să facă degustări, tururi, să vadă tot procesul, zdrobirea, tot, să guste mustul, tulburelul, de la început până la vinul îmbuteliat în sticlă și, desigur, bucatele tradiționale”, spune Mihaela Sîrbu, reprezentantă a unei vinării.

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea consideră că Ziua Națională a Vinului este o ocazie unică de a promova Republica Moldova ca destinație vinicolă de top, care poate atrage mii de turiști.

„Am invitat doi miniștri ai Agriculturii din Țările Baltice, l-am invitat pe ministrul Agriculturii al României și pe comisarul pe agricultură. Sper cu ei să deschidem acest festival pe data de 5 octombrie”, a precizat Vladimir Bolea.

De Ziua Națională a Vinului, accesul în PMAN va fi liber, iar persoanele care vor dori să participe la degustări vor trebui să cumpere Carnetul degustatorului. Cei care vor intra în posesia acestuia vor primi un pahar reciclabil și vor avea posibilitatea să deguste mai multe vinuri autohtone. Sărbătoarea Ziua Națională a Vinului a fost instituită prin hotărâre de Parlament în 1990 și este marcată anual din 2002 în primul weekend din luna octombrie.

Citește mai mult