Social

Un inspector vamal și un fost consilier municipal, prinși cu avere nejustificată de peste 2 milioane de lei. Ce riscă

Fostul consilier municipal, socialistul Serghei Basiuc-Brînzei, riscă să rămână fără peste 1,3 milioane de lei din averea sa. Se întâmplă după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat o diferență nejustificată între veniturile obținute și cheltuielile avute de fostul consilier PSRM și familia sa în perioada anilor 2017-2023. A fost prins cu avere nejustificată, de peste 700 de mii de lei, și inspectorul principal al Postului Vamal Leușeni, Vitali Dmitrașco.

Imagine simbol
Sursa: Imagine simbol

Potrivit ANI, diferența dintre averea, cheltuielile și veniturile obținute de Vitali Dmitrașco și familia sa pe parcursul anului 2021 se ridică la 713 536 de lei. Acesta riscă să își piardă locul de muncă și să rămână fără cei peste 700 de mii de lei, în cazul în care instanța de judecată va confirma existența averii nejustificate.

Cu avere cu caracter nejustificat în mărime totală de aproape 1.350.00 lei, dobândită în perioada anilor 2017-2023, a fost găsit și fostul consilier al Consiliului municipal Chișinău, socialistul Serghei Basiuc-Brînzei.

„Subiecții declarării vizați vor fi decăzuți din dreptul de a exercita anumite funcții, fiind înscriși în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau o funcție de demnitate publică”, anunță ANI.

„Teleradio-Moldova” a solicitat o reacție din partea Serviciului Vamal și a PSRM, însă până în momentul publicării știrii nu am primit un răspuns.

În Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică figurează, în prezent, 54 de persoane, între ele aleși locali, actuali sau foști funcționari, directori ai unor instituții de învățământ etc.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult