Politic

Republica Moldova ar putea deschide un Consulat Onorific la Cairo

Republica Moldova este interesată să deschidă o misiune diplomatică în Egipt. În acest sens, autoritățile egiptene și-au dat acordul de a înființa Consulatul Onorific al Republicii Moldova la Cairo. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Mihai Popșoi, după ce a avut o întrevedere la New York cu ministrul Afacerilor Externe al Egiptului, Badr Abdelatty.

Potrivit șefului diplomației moldovene, discuția a vizat consolidarea cadrului juridic bilateral și reluarea negocierilor pentru Acordul de Liber Schimb între Republica Moldova și Egipt.

„Am exprimat interesul Republicii Moldova de a prelua experiența Egiptului în domeniul energiei regenerabile și sustenabile, dar și intenția de a atrage investiții egiptene în agricultură, medicină etc.”, a menționat Mihai Popșoi.

La finalul întâlnirii, ministrul moldovean de Externe i-a adresat o invitație omologului său egiptean de a vizita Republica Moldova.

Precizăm că relațiile diplomatice între Republica Moldova și Republica Arabă Egipt au fost stabilite la 13 februarie 1992.

În prezent, Ambasada Republicii Moldova în Turcia este acreditată prin cumul și pentru Egipt, Totodată, Ambasada Egiptului în România este acreditată prin cumul pentru Republica Moldova.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult