Electorala

CEC a aprobat modelul buletinului de vot pentru prezidențialele din 20 octombrie. Ordinea candidaților

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din 25 septembrie modelul și textul buletinului de vot pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Acesta va avea lungimea de aproape 32 de centimetri, iar lățimea va fi de 14 centimetri.

Totodată, membrii CEC au aprobat și ordinea de înscriere a concurenților electorali în buletinul de vot pentru prezidențiale.

Potrivit CEC, în cazul desfășurării celui de-al doilea tur de scrutin, pentru votul prin corespondență se va vota cu buletine de vot de modelul celor utilizate în primul tur de scrutin, tipărite pe hârtie de culoarea stabilită pentru imprimarea buletinelor pentru turul II și cu inscripția „Turul doi”.

Menționăm că moldovenii sunt așteptați la toamnă, pe 20 octombrie, la urnele de vot pentru a-și alege viitorul președinte al țării. În aceeași zi, va fi organizat și referendumul privind aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.

Citește mai mult