Social

O femeie de 30 de ani din Rădeni, supusă unui viol în grup. Cazul, în vizorul Ministerului Justiției

Cazul femeii de 30 de ani din satul Rădeni, raionul Strășeni, care ar fi fost supusă unui viol în grup, este în vizorul Ministerului Justiției. Trei suspecți au ajuns pe mâna oamenilor legii. În privința acestora au fost deja aplicate măsuri preventive, a anunțat ministra de resort, Veronica Mihailov-Moraru.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

„În privința unei persoane a fost aplicată măsura de arest preventiv, a celei de-a doua persoane - arest la domiciliu și a celei de-a treia persoane - control juduciar. Este din informațiile preliminare pe care le posed. Voi încerca și zilele următoare să am și o discuție cu reprezentanții societății civile care s-au sesizat pe acest caz și voi oferi tot suportul necesar în limitele competenței Ministerului Justiției”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru, ministra Justiției.

Oamenii legii întreprind toate măsurile pentru a-i pedepsi pe cei vinovați.

„Poliția a intervenit foarte prompt și a documentat în detalii acest caz. Se întreprind toate măsurile pentru a investiga și a trage la răspundere acele persoane care au comis această faptă anti-socială, aș spune”, a menționat Adrian Efros, ministrul Afacerilor Interne.

Cazul de viol din satul Rădeni, raionul Strășeni, a fost făcut public acum cinci zile. „Ziarul de Gardă” a scris că victima ar fi o femeie de 30 de ani, mamă a doi copii. Potrivit investigației jurnalistice, aceasta ar fi fost răpită din curtea propriei case și violată în grup în casa unuia dintre suspecți. Apoi femeia ar fi fost dusă pe malul unui iaz, unde din nou a fost agresată sexual. Într-un final, victima a fost lăsată la trei case distanță de locuința ei. Cazul răsunător a ajuns și în atenția organizațiilor ce luptă pentru drepturile femeilor. Un protest în legătură cu acest caz a fost anunțat pentru ziua de vineri, la Ministerul Justiției.

Citește mai mult