Din grădina lui Vasile Spânu, în centrul festivalului: un bostan de 800 de kilograme, simbolul Bostaniadei 2024
Cel mai mare bostan din țară a ajuns și în acest an la festivalul Bostaniada. Vedeta ediției din acest an a fost un uriaș portocaliu de 800 de kilograme, care a captat toate privirile și a impresionat vizitatorii, devenind un simbol al succesului agricol local. La tradiționalul festival, oamenii s-au bucurat de o varietate de activități, inclusiv o expoziție colorată de bostani și un târg cu lucrări artizanale. Bostaniada își propune an de an să promoveze tradițiile populare, să valorifice artiștii autohtoni, meșterii populari, agenții economici și producătorii locali.
Cel mai mare bostan cu greutatea de 800 de kilograme a crescut în grădina lui Vasile Spânu, din satul Drăsliceni, raionul Criuleni. Bărbatul spune că a ajuns la un astfel de rezultat datorită îngrijirii corespunzătoare și anume administrarea regulată a îngrășămintelor. Anul trecut, Vasile a participat la festival cu un bostan de 700 de kilograme.
„La început, primul dovleac cu care am participat a fost de 82 de kilograme și în fiecare an am depășit propriul record. Eu am toate sfaturile de la colegii din Statele Unite ale Americii, care se ocupă, la ei este o tradiție deja cum se cresc dovlecii, au trimis și o carte după care m-am orientat”, a relatat Vasile Spînu, agricultor.
Agricultorul a avut și un ajutor fidel, vorbim de fiul său pe care îl cheamă tot Vasile.
„Am urmărit să îi dau apă, să îi dau îngrășăminte și să vedem așa să nu fie uscat”, a spus băiatul.
Bucatele tradiționale și vinul ales au fost nelipsite de la eveniment.
„Ca în fiecare an sunt pregătită cu deliciul festivalului, cu bostanul nostru copt, dulcișor, cu toate ingredientele. De când acest festival este, până acum era la Lozova, dar acum este la noi, ne bucurăm de această atmosferă frumoasă”, a spus Zinaida Perju, participantă.
„Avem must, muscat, de lidie, vin avem de anul acesta, tot de casă. - Bostanii tot sunt de casă? - Da, da. De la începutul Bostaniadei când a fost la Lozova primul an, nu e an să nu participăm”, a povestit Nicolae Lozovanu.
Printre meșterii populari prezenți la festival se numără și Nadejda Cioban. Femeia a prezentat publicului articole vestimentare tradiționale.
„Astăzi am venit cu drag pentru prima dată la festivalul Bostaniada, am venit cu broderii, costume populare și vrem să reînviem memoria bunicilor, să aducem trecutul aici în prezent. Facem tot felul de broderii, șervețele, torbițe, pernuțe, ce putem face aceea facem, trăistuțe”, a menționat Nadejda Cioban, meșter popular.
Vizitatorii au rămas impresionați de decorul festivalului. Unii nu au ezitat să cumpere bostani.
„Suntem cu o impresie bună, vreau să fie mai multă lume și să rămânem frapați până la urmă”;
„Suntem prima dată, e foarte frumos. E aranjat bine, sunt lucruri frumoase și la noi în Moldova”;
„Am procurat să decorăm masa în casă. Uite ce frumos! Hai să luăm așa! În general eu decorez în toate sezoanele și la toamnă și primăvara și de Crăciun în casă”, au relatat vizitatorii.
„În fiecare an încercăm să se deosebească cu ceva festivalul decât cele din anii precedenți, în acest an avem într-adevăr cel mai mare dovleac care a crescut până acum în Republica Moldova. An de an, încercăm să educăm cultura turismului, să încercăm să facem rai din ce avem”, a subliniat Diana Rencheci, organizator.
Festivalul „Bostaniada” a ajuns la cea de-a 13-a ediție. Scopul principal al evenimentului este susținerea agriculturii și creșterii bostanilor, promovarea beneficiilor culinare ale dovleacului și propagarea turismului local.