Ultima zi de depunere a dosarelor pentru subvenții agricole
Astăzi, 30 septembrie, este ultima zi în care fermierii, grupurile de producători agricoli și organizațiile din domeniul agricol își pot depune dosarele pentru a solicita subvenții la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA). Potrivit instituției, solicitanții eligibili includ, pe lângă fermieri, asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații, organizațiile profesionale din agricultură, organizațiile din domeniul cercetării și inovării, precum și instituțiile de învățământ cu profil agroindustrial.
Pentru a beneficia de sprijin financiar, costurile aferente investițiilor trebuie să fi fost efectuate începând cu data de 1 octombrie a anului precedent. AIPA precizează că plafonul anual al subvențiilor nu depășește suma de 1,5 milioane de lei per beneficiar, cu excepția asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații, care pot accesa subvenții de până la 3 milioane de lei.
Pentru anul 2024, Guvernul Republicii Moldova a alocat 1,6 miliarde de lei din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru subvenționarea fermierilor și susținerea dezvoltării mediului rural.