Prognoza meteo pentru octombrie 2024: temperaturi ridicate și precipitații în limite normale
Luna octombrie 2024 aduce pentru Republica Moldova un regim termic peste media multianuală și cantități de precipitații apropiate de valorile normale. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, temperaturile vor fi mai ridicate decât norma climatologică specifică pentru această perioadă, situându-se între 9 și 11°C. În același timp, nivelul de precipitații va fi în limitele normale, cu o cantitate totală de precipitații cuprinsă între 30 și 55 mm.
La nivel regional, datele centralizate de Centrul European de Prognoză pe Termen Mediu (ECMWF) indică o tendință generală de încălzire pentru Europa de Sud-Est, iar Republica Moldova se încadrează în această prognoză de temperaturi mai ridicate pentru luna octombrie.
Aceste tendințe reflectă o continuitate a schimbărilor climatice recente, caracterizate prin valori termice ridicate și o ușoară stabilitate în ceea ce privește regimul de precipitații.
Citește și: Cea mai caldă vară din ultimii 12 ani, în R. Moldova: Ploi – puține, temperaturi – record