Poliția a reținut 13 suspecți în cazul vandalizării clădirilor statului
Mai mult de 13 persoane au fost reținute de autorități, fiind suspectate de implicare în acțiunile de vandalizare a clădirilor Guvernului, Curții Supreme de Justiție, Ministerului Muncii și a Instituției Publice Compania „Teleradio-Moldova”. Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Adrian Efros, ancheta este în plină desfășurare, iar cei responsabili vor fi sancționați conform legii.
„Îmi pare foarte rău că tinerii din Republica Moldova sau o parte dintre aceștia sunt manipulați și cumpărați, ajungând să-și vândă valorile și țara. Autoritățile, în special Inspectoratul General de Poliție, au reacționat prompt și au reținut în flagrant mai mulți indivizi implicați. Aceste persoane vor fi trase la răspundere pentru acțiunile ilegale pe care le-au comis și atenționez că viitorul acestor persoane va fi pătat în baza acestor acțiuni ilegale care au fost admise de ei”, a declarat Efros.
Anterior, Poliția Republicii Moldova a anunțat că grupul de suspecți este format din aproximativ 20 de persoane, care ar fi fost recrutate pentru acțiuni de destabilizare în Republica Moldova, fiind plătiți cu sume de până la 5000 de euro pentru atacuri coordonate asupra instituțiilor de stat.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a identifica și alți membri ai rețelei, în vederea sancționării acestora conform legislației în vigoare.
Amintim că, în noaptea de 28 septembrie, mai multe persoane au vandalizat sediul Curții Supreme de Justiție, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Guvernului și al Instituției Publice Compania „Teleradio-Moldova”.