A doua parte a Opiniei Comisiei Europene pe marginea cererii de aderare a Republicii Moldova la UE, publicată
Cea de-a doua parte a Opiniei Comisiei Europene pe marginea cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost făcută publică anunță Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Potrivit sursei citate, documentul analizează nivelul de pregătire al țării noastre din punct de vedere al standardelor înaintate către statele membre ale UE, apreciind situația conform unui sistem de evaluare al Comisiei Europene.
„Raportul analitic evaluează situația aferentă a 33 de capitole ale legislației UE și completează prima parte a Opiniei, care a fost difuzată pe data de 17 iunie 2022 și a evaluat criteriul politic și criteriul economic de aderare”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul de Externe Nicu Popescu.
Conform raportului, Republica Moldova este la nivel începător de pregătire în 12 domenii; un anumit nivel de pregătire în 17 domenii și la nivel moderat de pregătire în trei domenii.
Potrivit șefului diplomației de la Chișinău, raportul analitic reflectă situația existentă în iunie 2022. Progresele care au avut loc ulterior vor fi reflectate în raportul privind politica de extindere a UE ce va fi publicat în toamna 2023.
„Vom ajusta planurile noastre privind cele 33 de capitole ale acquis-ului comunitar, conform raportului analitic al Comisiei Europene publicat la 2 februarie 2023. Împreună cu toți colegii din guvern, deja am trasat o bună parte din obiectivele de rigoare în proiectul Planului de acțiuni al Guvernului pentru anul curent. Împreună am pornit aderarea la Uniunea Europeană, împreună vom reuși să aducem Moldova în UE!”, a mai declarat ministrul Nicu Popescu.