Profesoare din generație în generație. Povestea unei familii din raionul Rezina
Și-a dedicat viața pedagogiei, timp de patru decenii a format sute de discipoli, iar acum fiicele și nepoata îi continuă nobila misiune. Vorbim despre Claudia Sfeclă, fostă profesoară de clase primare, iar apoi de limbă și literatură română la școala din satul Peciște, raionul Rezina.
Își amintește cu emoții ziua în care pășea pentru prima dată pragul școlii, acum 52 de ani, când sistemul educațional se confrunta cu multiple provocări.
„Prima zi în care am predat a fost foarte mult așteptată. Îmi amintesc că m-am pregătit minuțios, iar copiii m-au întâmpinat cu multă dragoste. Atunci am conștientizat că misiunea principală a profesorului este de a dărui elevilor cunoștințe. Profesorul este pentru elevi ceea ce este livădarul pentru un pom. Dacă livădarul vrea să crească pomi și să dea roade bogate, așa profesorul, prin muncă și abnegație, dorește să aibă elevi buni și disciplinați”.
Timp de 40 de ani, profesoara a reușit să creeze o legătură puternică cu elevii săi. Discipolii îi mulțumesc și astăzi pentru lecțiile de specialitate, dar, mai ales pentru cele de viață. Deși e la pensie de 12 ani, Claudia Sfeclă continuă să se implice în educarea tinerilor generații prin fiicele sale și nepoata care i-au pășit pe urme îmbrățișând profesia de învățător.
„Pedagogia m-a ales pe mine. De fapt, profesia de profesor presupune zilnic niște provocări, cum ar fi schimbările din sistemul educațional, relația cu elevii, părinții și societatea. Avem un rol pe care trebuie să îl îndeplinim zilnic pe scena educației”, mărturisește Mariana Burdujan, care predă acum, în locul mamei sale, limba și literatura română la școala din Peciște.
Mariana Burdujan spune că a decis să revină în localitate de baștină pentru că vrea să contribuie la dezvoltarea educației în localitățile rurale care se confruntă cu o lipsă acută de tineri specialiști. „Elevii de la sat sunt munciți, capabili, rușinoși și dornici de carte. Uite aici mă regăsesc în crezul lui Lucian Blaga „Veșnicia s-a născut la sat”: Aici orice gând e mai încet, și inima-ți zvâcnește mai rar, ca și cum nu ți-ar bate în piept, ci adânc în pământ undeva”, spune Mariana.
Sora ei, Corina Chirtoacă, a ales și ea să revină în sat, imediat după absolvirea Colegiul Pedagogic „Alexei Mateevici” din Chișinău. Predă ore de educație tehnologică și muzică la Liceul Teoretic „Ioan Sîrbu” din Ignăței. „Folosesc și tradiționalul, dar mai mult- netradiționalul, și anume tehnologiile, fiindcă este mai ușor pentru elevi să înțeleagă. Sunt liberi în exprimare, folosesc mult lucrul în grup cu ei.”, povestește profesoara.
Deși optează pentru metodele moderne și creative de predare, Corina Chirtoacă recunoaște că aplicarea lor este o adevărată provocare, mai ales în școlile din sate, care nu sunt dotate corespunzător. „Este o diferență în procesul de predare din motiv că nu sunt laboratoare echipate și săli de recreere moderne. Dar în pofida acestora noi participăm la concursuri și festivaluri raionale, oferindu-le elevilor șansa de a-și exprima talentele și a se dezvolta”.
Fiind inspirată de exemplul mamei, bunicii și mătușii sale, Ariadna Chirtoacă a ales să devină profesoară de limbi străine. Tânăra face zilnic naveta la școlile din Ignăței și Pripiceni.
„Am ales această profesie din mai multe considerente. În primul rând, am fost inspirată de către mama mea, bunica mea și mătușa mea, care sunt și ele profesoare. Un alt motiv este dragostea mea pentru copii și interacțiunea pe care o am cu aceștia, mă face zi de zi să fiu nespus de fericită. În spatele fiecărui om, bogat sau sărac, celebru sau nu, se află un dascăl. Iar primul dascăl care formează caracterul și sufletul este, neîndoielnic, învățătorul”, mărturisește Ariadna.
