Universitatea Corvinus – un model de sustenabilitate în Ungaria: în doar patru ani, a redus cu peste 30% consumul de energie
O universitate din Budapesta s-a impus ca lider în promovarea durabilității, reușind să reducă consumul de energie electrică cu peste 30 la sută și pe cel de gaze cu 44 de procente în patru ani, echivalentul consumului anual a 359 de gospodării medii din Ungaria. La începutul acestui an, Universitatea Corvinus a inaugurat un campus studențesc dotat cu un sistem energetic inovator, folosind tehnologii de izolare termică avansate, panouri solare și sonde geotermale pentru alimentare. Jurnaliștii de la Moldova 1 au discutat cu conducerea instituției despre provocările și rezultatele obținute în domeniul sustenabilității.
Universitatea Corvinus din Budapesta este cea mai importantă instituție de învățământ din Ungaria în domeniul științelor economice și sociale. În prezent, circa zece mii de studenți își fac acolo studiile, dintre care două mii sunt studenți internaționali. Principalele motivații pentru care instituția a decis să acorde prioritate eficienței energetice sunt angajamentul de a forma liderii de mâine atât în politică, cât și în industrie. Universitatea consideră esențial să stabilească obiective de sustenabilitate și dezvoltare durabilă, iar în acest sens depune eforturi constante pentru a moderniza clădirile mai vechi, implementând soluții eficiente din punct de vedere energetic. Au fost instalate aeratoare la robinete pentru a reduce consumul de apă, iar sistemele de aer condiționat au fost modernizate. Iluminatul pe coridoare a fost minimizat, iar becurile vechi au fost înlocuite cu unele eficiente energetic. De asemenea, încălzirea clădirilor este optimizată, menținându-se o temperatură medie de 21 de grade, iar centralele termice funcționează doar în zilele de activitate.
„Avem patru clădiri, avem politici care vizează reducerea consumului în timpul iernii. De exemplu, avem trei săptămâni de vacanță. Nu mai folosim flacoane de plastic pentru colegii noștri și avem o politică variată în acest sens”, a precizat Bruno van Pottelsberghe, rectorul Universității Corvinus.
Un exemplu concret în domeniul energiei verzi este proiectul Campusul Gellert, care ilustrează angajamentul instituției de a crea un mediu ecologic și sustenabil.
„În general, avem o reducere între 15-40 de procente a consumului de gaz și electricitate și am redus substanțial impactul emisiilor de carbon. Acestea sunt pe deplin aliniate la politica Uniunii Europene și, de fapt, în unele privințe, mergem mai departe, mergem mult mai departe decât solicitarea campusului Gellert”, a relatat rectorul Universității Corvinus.
Șeful departamentului de strategie a Universității susține că proiectul de construcție a Campusului Gellert a fost o adevărată provocare.
„A trebuit să construim un campus nou și vrem ca acest campus să fie sustenabil nu doar cu numele, ci în practica de zi cu zi și investim mulți bani în energie, făcând din acest campus o clădire cu adevărat sustenabilă și sunt foarte fericit că au obținut certificatul LEED GOLD Sustainability și certificatul AA+ de eficiență energetică”, a menționat Marton Barta, șeful departamentului strategie.
Pentru a păstra în timp rezultatele obținute, dar și a trece peste alte provocări, studenții universității sunt implicați în proiectele de eficiență energetică.
„Avem programe de studiu care sunt mai aproape de sustenabilitate, integrăm, de asemenea, eficiența energetică și aspectele legate de sustenabilitate în programele de studiu de bază. De exemplu, provocările globale ale sustenabilității. Avem, de asemenea, cursuri internaționale legate de climă, împreună cu universitățile europene”, a spus Agnes Zsoka, prorector pentru dezvoltare academică.
În anul 2022, Universitatea Corvinus din Budapesta a fost desemnată drept cea mai sustenabilă universitate din lume de către GreenMetric, organizație care clasifică peste o mie de instituții de învățământ superior din peste 80 de țări.