Rezoluție privind Republica Moldova, dezbătută la Strasbourg. Documentul condamnă activitățile Kremlinului în subminarea procesului electoral democratic
O rezoluție privind întărirea capacității Republicii Moldova de a rezista în fața ingerinței Rusiei înaintea viitoarelor alegeri prezidențiale și a referendumului constituțional privind integrarea în Uniunea Europeană a fost dezbătută la Strasbourg. Rezoluția condamnă activitățile rău-intenționate ale Kremlinului în subminarea procesului electoral democratic, a stabilității și a suveranității țării noastre. Semnatarii proiectului mai cer Comisiei Europene să accelereze finalizarea procesului de examinare bilaterală, care va permite organizarea rapidă a următoarelor conferințe interguvernamentale.
„Dezbaterea de astăzi subliniază relația noastră cu Republica Moldova - un partener strategic și viitor membru al Uniunii Europene. Este la fel o oportunitate să recunoaștem eforturile Republicii Moldova în a aborda amenințările cauzate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și încercările Rusiei de a destabiliza țara”, a declarat vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jourova.
„Este clar că Putin urăște democrația și, pentru că Republica Moldova e o țară democrată, la fel urăște și Republica Moldova. Îi șantajează pe moldoveni cu gazul și electricitatea și îi instruiește pe oligarhii lui să cumpere voturi. Dar nimic din acestea nu va funcționa, pentru că cetățenii moldoveni au făcut deja o alegere. Dragi moldoveni, Moldova face parte din Europa. Suntem cu voi!”, a declarat europarlamentarul Helmut Brandstatter.
Semnatarii rezoluției își reiterează apelurile adresate Rusiei de a-și retrage forțele militare de pe teritoriul Republicii Moldova și de a sprijini rezolvarea pașnică a conflictului transnistrean.
„Kremlinul mi-a impus interdicție în Federația Rusă, pentru că am spus că Rusia trebuie să plece din Republica Moldova, iar Republica Moldova, pe 20 octombrie, va vota un referendum prin care va spune DA Europei și noi trebuie să o așteptăm aici și să o susținem necondiționat”, a menționat europarlamentarul Eugen Tomac.
„Ce se întâmplă în Republica Moldova contează pentru noi în Uniunea Europeană, pentru că Republica Moldova este un stat vecin și putem fi siguri și în siguranță în interiorul frontierelor Uniunii Europene doar dacă vecinii noștri sunt și ei în siguranță. Mă adresez cetățenilor moldoveni: Uniunea Europeană vede că luptați împotriva ingerinței ruse și suntem cu voi. Vrem ca Republica Moldova să fie puternică, independentă și să-și decidă singură viitorul”, a spus europarlamentarul Siegfried Mureșan.
Europarlamentara Maria Grapini susține că este nevoie de eforturi comune ale cetățenilor moldoveni și ale Uniunii Europene, pentru a nu permite forțelor pro-ruse să influențeze alegerile.
„Cred că Uniunea Europeană trebuie să se mobilizeze. În același timp, un apel către cetățenii Republicii Moldova: vă putem ajuta, dar trebuie voi să vă mobilizați. Să nu lăsați pro-rușii să intervină în alegeri și să vă alegeți proeuropeni, pentru că aici este locul Republicii Moldova. Sigur alături de țara mea, România, dar aici.”
Prin rezoluție se mai cere o suplimentare a fondurilor pentru politica de securitate și de apărare. De asemenea, se dorește o accelerare a negocierilor pe toate capitolele deschise. Rezoluția în sprijinul Republicii Moldova va fi votată miercuri.