Preot, condamnat la 12 ani de detenție. Ar fi abuzat sexual un băiat de 12 ani
Preotul Mihail Roșca, care slujea în raionul Glodeni, a fost condamnat la 12 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Drochia, sediul Glodeni, după ce acesta a fost găsit vinovat de tentativă de viol asupra unui băiat în vârstă de 12 ani. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel.
Incidentul s-a petrecut în vara anului 2022, când Roșca ar fi invitat minorul la scăldat, iar ulterior l-ar fi convins să urce în mașina sa și l-ar fi dus la domiciliul său dintr-o localitate din raionul Glodeni.
Conform probelor din dosar, Mihail Roșca, folosindu-se de statutul său de preot, ar fi încercat să întrețină un raport sexual cu minorul în propria locuință. Tentativa a fost oprită în momentul în care cineva s-a apropiat de casă, ceea ce i-ar fi permis băiatului să scape, sărind gardul și fugind.
În cadrul procesului, instanța a audiat martori și a analizat evaluări psihologice care au confirmat că minorul a suferit o traumă semnificativă. Potrivit deciziei instanței de judecată, evaluările psihologice au indicat „stări de frică intensă” și „simptome de stres post-traumatic”.
Preotul nu își recunoaște vina.
Potrivit ofițerului de presă al Procuraturii Generale, Violina Moraru, sentința a fost pronunțată în lipsa inculpatului din motivul eschivării acestuia de a se prezenta la ultimele ședințe de judecată. Acesta a fost anunțat în căutare, urmând a fi reținut.