Igor Grosu, după rezultatul înregistrat la referendum: „Lecția trebuie învățată, noi am tras concluzia”
Autoritățile de la Chișinău recunosc că au subestimat pericolele și s-au „lăsat influențate” de sondajele de opinie care indicau un sprijin majoritar pentru referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV. Potrivit acestuia, rezultatele obținute la scrutinul din 20 octombrie au fost influențate atât de o gruparea criminală, cât și de ingerința directă a Federației Ruse în procesul democratic din Republica Moldova.
„Ziua și noaptea alegerilor a fost albă, dimineață rezultatele au început să se schimbe. Ceea ce am văzut înainte de referendum, mă refer la sondaje, chiar și acelea care au fost făcute la comandă de oponenți dădeau aceeași prognoză. Trebuie să recunoaștem că am subestimat pericolele, ne-am lăsat duși de impresiile astea ale sondajelor că peste 50 la sută vor vota pentru referendum. Este greșeala noastră și recunoaștem acest lucru. Am subestimat adversarul, nu mă refer doar la gruparea criminală care coordonează din alt stat cu resurse financiare enorme, mă refer la Federația Rusă care a pus tot arsenalul de propagandă și ingerințe în procesul democratic din Republica Moldova. Lecția trebuie învățată, noi am tras concluzia”, a declarat Igor Grosu.
De asemenea, șeful Legislativului a punctat că „lupta cu propaganda și dezinformarea trebuie să fie în fiecare zi, nu doar în campania electorală”. Totodată, el a accentuat că, după alegeri, va urma o analiză detaliată a modului în care s-a desfășurat și se desfășoară reforma justiției.
„După alegeri vom efectua o analiză foarte clară cum decurge reforma justiției. Oricât de mult s-ar strădui SIS-ul sau Procuratura, noi nu vom avea condamnări și decizii definitive în instanță pe corupția politică, trădare de patrie, ingerință, acestea creează precedente. Concluzia mea este că în reforma justiției va trebui să scoatem mănușile albe și să schimbăm abordările”, a declarat Grosu.
Președintele Parlamentului a anunțat că autoritățile vor oferi joi, 24 octombrie, mai multe detalii despre investigațiile în curs legate de coruperea alegătorilor la scrutinul din 20 octombrie. Grosu a precizat că Poliția analizează date referitoare la aproximativ cele 300.000 de voturi, care ar fi fost influențate prin mobilizarea sondajelor și prin utilizarea resurselor financiare.
„Noi operăm cu aceleași cifre, este vorba de 300 000 de voturi, au ajuns să mobilizeze sondajele. La unii prin diferite metode au ajuns resursele financiare. În cazul altora s-a văzut că au fost expediate, dar încă nu au ajuns în posesia banilor. Mâine, Poliția va ieși și ne va spune date exacte despre ce magnitudine și sumă este vorba”, a subliniat Grosu.
Amintim că cetățenii au fost chemați pe 20 octombrie la vot pentru a-și alege viitorul președinte și pentru a participa la referendumul republican constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și să răspundă la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. În urma procesării a 100% din procesele-verbale, prezentate de CEC, pentru referendumul constituțional 50,38% dintre alegătorii care au participat au răspuns „DA”, iar 49,62% au răspuns „NU”.