Igor Grosu admite posibile remanieri după alegerile prezidențiale: „Orice guvernare se erodează, orice reformă implică riscuri”
Alegerile prezidențiale ar putea fi precedate de remanieri în echipa guvernamentală, susține președintele Parlamentului, Igor Grosu. Speakerul a declarat, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, că orice guvernare, indiferent de reformele implementate, se confruntă în timp cu o erodare inevitabilă.
„Orice guvernare se erodează, orice decizie, reformă, pornire implică riscuri. Doar cel care nu face nimic, nu greșește. (…) O să o facem la rece și la capitolul de schimbări de abordări și, da, la capitolul de resursă umană. Nu poți să învinuiești oamenii, pentru că nu e o problemă de integritate. Sunt oameni buni care în anumite condiții pot sau nu pot face față unei presiuni. Sunt oameni, eu le spun așa, pentru timp de pace și sunt oameni buni în perioadă de criză, care acționează repede, hotărât, cu curaj. Sarcina decidenților politici este să știi la un moment potrivit să-i spui omului - uite, aici e problema”.
Întrebat dacă vor urma demiteri după prezidențiale, președintele Parlamentului a evitat să ofere un răspuns direct, dar a sugerat că schimbările sunt posibile: „Nimic nu-i bătut în cuie, evident. Situația se schimbă și noi trebuie să răspundem de fiecare dată cu noi abordări, cu noi oameni, să reușim să atragem alți oameni și din partid, și din afara partidului, chiar și din afara țării. În unele instituții cred că chiar a fost decizia foarte bună de a atrage oameni din afara țării, în altele… trebuie să analizăm fiecare caz în parte”.
Cetățenii Republicii Moldova sunt chemați din nou la urne pe data de 3 noiembrie, când va avea loc turul doi al alegerilor prezidențiale. Bătălia se va da, în această zi, între președinta Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, și fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, care candidează din partea Partidului Socialiștilor.