Electorala

Usatîi a făcut anunțul: nu o va susține nici pe Sandu, nici pe Stoianoglo în turul II al alegerilor

Renato Usatîi, candidatul clasat pe locul al treilea în urma primului tur de scrutin prezidențial, a anunțat că nu-l va susține pe niciunul dintre cei doi candidați rămași în cursa pentru turul doi – Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo. Declarația a fost făcută pe 28 octombrie, într-o conferință de presă. Liderul Partidului Nostru a precizat că decizia a fost luată după consultări cu colegii de partid și cetățeni din întreaga țară.

„După consultările cu cetățenii, declar că eu, Renato Usatîi personal, nu voi vota niciun candidat, dar în același timp, vreau să menționez că eu nu am dreptul să decid ce să facă cetățenii noștri și cei care m-au votat pe mine, și cei care au votat alte partide politice. Procedați cum considerați de cuviință, dvs. trebuie să decideți pe cine veți vota sau nu sau dacă veți merge sau nu la alegerile prezidențiale din turul doi”.

Menționăm că în turul doi, care va avea loc pe 3 noiembrie, se vor duela candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, și candidatul susținut de Partidul Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo. În primul tur de scrutin, Renato Usatîi, care a candidat din partea Partidului Nostru, pe care îl conduce, s-a clasat pe locul trei. El a obținut 13,79% din sufragii, ceea ce constituie peste 213 mii de voturi.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult