Socialiștii contestă rezultatele referendumului înainte de verdictul Curții Constituționale
Partidul Socialiștilor nu recunoaște rezultatele referendumului republican constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Formațiunea politică califică plebiscitul din 20 octombrie drept „ilegal” și susține că ar încălca „grav” legea supremă a țării, Codul electoral și recomandările Comisiei de la Veneția. O declarație în acest sens a fost emisă pe 30 octombrie, în ajunul deciziei Curții Constituționale (CC), care se reunește joi în ședință pentru a examina rezultatele referendumului. Contactată pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Electorale Centrale (CEC), Rodica Sîrbu, a declarat pentru „Teleradio-Moldova” că autoritatea electorală nu comentează declarațiile politice.
PSRM acuză autoritățile că nu ar fi asigurat condiții egale pentru participanții la referendum. Mai mult, formațiunea politică denunță „numeroase încălcări” care ar fi fost comise în ziua alegerilor.
„Partidele înregistrate cu opțiunea de vot „nu” au fost împiedicate să difuzeze spoturi video în emisiuni televizate, iar tirajele materialelor de promovare le-au fost confiscate. În același timp, agitația în favoarea participării la referendum și a votului pentru modificare era prezentă în instituțiile de stat, în transportul public și chiar în instituțiile din sistemul educațional”, se arată în declarația PSRM.
Solicitați pentru un comentariu, reprezentanții Comisiei Electorale Centrale (CEC) au evitat să comenteze declarația Partidului Socialiștilor, menționând că „nu comentează declarațiile politice”.
„Mâine, Curtea Constituțională va examina sesizarea CEC prin care a fost cerută validarea acestui referendum. CEC își menține poziția referitoare la totalizarea rezultatelor privind organizarea referendumului republican constituțional din 20 octombrie”, a declarat Rodica Sîrbu pentru Compania „Teleradio-Moldova”.
Amintim că CEC a declarat, pe 25 octombrie, valabil referendumul republican constituțional din 20 octombrie și a aprobat procesul-verbal privind centralizarea rezultatelor votării. O zi mai târziu, autoritatea electorală a prezentat la Curtea Constituțională documentele și materialele necesare pentru confirmarea rezultatelor referendumului. Potrivit datelor prezentate de CEC, 1 532 264 de alegători au primit buletine de vot pentru referendumul republican constituțional, iar 1 531 392 de alegători au participat la votare. Din numărul total de 1 488 874 de voturi valabil exprimate, pentru opțiunea „DA” au votat 749 719 persoane, iar pentru opțiunea „NU” - 739 155 de persoane.
Concluziile misiunii de observare a alegerilor a OSCE arată că CEC a administrat „eficient” și „transparent” organizarea scrutinelor din 20 octombrie, respectând termenele legale.
Înalta Curte urmează să examineze joi, 31 octombrie, rezultatele referendumului și să emită o hotărâre prin care să confirme sau să infirme rezultatele plebiscitului.