LIVE TEXT // Rezultatele referendumului – validate. Curtea Constituțională dă undă verde pentru modificarea Constituției
(ACTUALIZARE 17:15) Curtea Constituțională a validat rezultatele referendumului republican constituțional din 20 octombrie. Astfel, Înalta Curte a dat undă verde pentru modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Decizia a fost luată pe 31 octombrie, după peste două ore de deliberări. Magistrații Sergiu Țurcan și Vladimir Țurcan au exprimat două opinii separate, a anunțat președinta CC Domnica Manole.
Legea pentru modificarea Constituției adoptată pe 20 octombrie 2024 prin referendum republican constituțional intră în vigoarea la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a hotărârii Curții Constituționale.
Constituția se va republica în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Maia Sandu, după validarea referendumului: „Împreună am câștigat această bătălie”
Președinta Maia Sandu, la propunerea căreia a fost inițiat referendumul republican constituțional, a venit cu o reacție, după decizia Curții Constituționale. „Împreună am câștigat această bătălie și obiectivul nostru a fost îndeplinit. Este meritul vostru, dragi cetățeni - datorită votului vostru, am fost mai puternici decât furtul lor.”
Amintim că, după alegerile din 20 octombrie, Maia Sandu a acuzat gruparea criminală Șor că ar fi furat votul a peste 300 de mii de moldoveni, determinându-i să voteze „NU” la referendum și pentru un anumit candidat la prezidențiale. Oamenii legii au aplicat, până acum, amenzi de peste 2 milioane de lei pentru corupere electorală.
Briefingul președintei Curții Constituționale, Domnica Manole, după decizia Curții Constituționale
CC – în deliberări. CEC, Parlamentul și Guvernul le cer judecătorilor Înaltei Curți să respingă solicitarea comuniștilor
Magistrații Curții Constituționale au intrat în deliberări. Înalta Curte se va pronunța la ora 17:00 asupra rezultatelor referendumului republican constituțional din 20 octombrie, a anunțat președinta CC, Domnica Manole.
Reprezentanții CEC, ai Parlamentului și ai Guvernului au solicitat Înaltei Curți să respingă solicitarea Partidului Comuniștilor prin care au cerut renumărarea voturilor și invalidarea rezultatelor plebiscitului.
Sute de oameni și-ar fi vândut votul pentru opțiunea „NU” la referendum, anunță Caraman
Inspectoratul General al Poliției (IGP) a documentat aproximativ 800 de cazuri de corupere a alegătorilor în scopul de a-i determina să voteze împotriva referendumului republican constituțional, a anunțat Angelica Caraman, președinta CEC, în cadrul ședinței Curții Constituționale. Potrivit ei, în perioada electorală și preelectorală, au existat sesizări privind implicarea cultelor religioase în promovarea acestei opțiuni.
„Atât în perioada electorală, cât și în cea preelectorală, am fost sesizați că prin intermediul cultelor religioase prin diferite forme și pretexte au fost diseminate la scară largă informații privind convingerea cetățenilor de a alege opțiunea NU la referendum”, a declarat Caraman.
Totodată, președinta CEC a anunțat că Centrul Național Anticorupție a inițiat deja urmărirea penală în 15 cazuri, invocând suspiciuni rezonabile de corupere a alegătorilor și finanțare ilegală a partidelor politice, inclusiv din surse externe.
În context, autoritatea electorală menționează că astfel de practici pun în pericol drepturile constituționale ale cetățenilor și subminează procesele democratice din țară.
„Va trebui să venim cu mai multe modificări la Codul electoral pentru a nu admite în viitor astfel de manifestări”, a punctat Caraman.
Cetățenii sesizează CEC, după ce nu s-au regăsit în listele electorale. Caraman: „S-a demonstrat că s-au folosit înregistrări fictive”
Mai mulți cetățeni au sesizat Comisia Electorală Centrală (CEC), după ce nu s-au regăsit în listele electorale de bază, în special pentru că s-au înregistrat prealabil în Federația Rusă. Declarația a fost făcută de președinta autorității electorale, Angelica Caraman, în fața plenului Curții Constituționale.
„Avem obiecții vizavi de faptul că unii nu s-au regăsit în lista electorală de bază. I-am găsit înregistrați prealabil, doar că în Federația Rusă. S-a demonstrat ceea ce spuneam noi anterior, că s-au folosit niște înregistrări fictive. Deoarece persoanele s-au înregistrat peste hotare, noi le-am exclus din listele electorale de bază. Acum le răspundem la aceste întrebări și vom veni cu mai multe clarificări vizavi de cum se întâmplă că unele persoane nici nu cunosc că sunt înregistrate în prealabil, dar figurează în acele liste.”
Protestul comuniștilor și al echipei lui Șor s-a încheiat. Ședința CC continuă
Protestul organizat de Partidul Comuniștilor, la care au participat inclusiv deputați și membri ai partidelor afiliate lui Ilan Șor, condamnat în dosarul „Fraudei bancare”, s-a încheiat. Ședința Comisiei Electorale continuă și la această oră.
Voronin și Caraman nu au fost admiși la ședința Curții
Curtea Constituțională a respins, după aproape o oră de deliberări, cererea prin care deputații comuniști Vladimir Voronin și Diana Caraman solicitau să fie admiși ca participanți la ședința plenară în care judecătorii Înaltei Curți examinează rezultatele referendumului.
Cererea privind renumărarea voturilor, depusă de comuniști în calitate de participanți la referendumul din 20 octombrie, va fi examinată de Curtea Constituțională în contextul sesizării CEC referitoare la confirmarea rezultatelor plebiscitului, a informat Domnica Manole.
„Este decizia plenului CC, va rog să respectați această decizie”, a conchis președinta CC.
Curtea Constituțională, în deliberări. Urmează să decidă dacă Caraman și Voronin participă la ședință
Curtea Constituțională examinează necesitatea participării deputaților Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) la ședința privind confirmarea rezultatelor referendumului. Diana Caraman a subliniat că prezența lor este esențială, având în vedere sesizarea depusă recent la Curte.
„Avem dovezi concrete privind legalitatea și încălcările comise în timpul campaniei electorale. Considerăm că aceste probe sunt esențiale”, a declarat Caraman.
„Ați depus în adresa Curții, pe 29 octombrie și ieri, o sesizare în care ați invocat presupusele încălcări. Documentele au fost distribuite tuturor judecătorilor și urmează să fie analizate.”
Membrii Curții s-au retras în deliberări pentru a decide asupra necesității prezenței deputaților Voronin și Caraman la ședința Înaltei Curți.
Curtea Constituțională a început examinarea rezultatelor referendumului
Judecătorii Curții Constituționale s-au reunit în ședință plenară pentru a examina sesizarea cu privire la confirmarea rezultatelor referendumului constituțional din 20 octombrie. La ședință participă conducerea Comisiei Electorale Centrale, precum și deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Diana Caraman și Vladimir Voronin.
Comuniștii și partide afiliate lui Șor protestează la Curtea Constituțională
Ședința Curții Constituționale (CC) este pe cale să înceapă, pe fundalul unui protest organizat de Partidul Comuniștilor, la care participă inclusiv foști candidați la alegerile prezidențiale care ar fi susținuți de fugarul Ilan Șor. Mulțimea scandează lozinci precum „Jos dictatura!” și „Jos decizia Curții!”.
„Noi înțelegem foarte bine că CC are zece zile pentru a răspunde CEC-ului privind recunoașterea rezultatelor, ei se grăbesc ca astăzi, maxim mâine, să adopte decizia cu care Maia Sandu să iasă în al doilea tur”, a declarat Diana Caraman, deputată BCS.
„Eu cred că acesta e numai un început pentru tot dezastrul acesta care are loc astăzi în Moldova și se prelungește atâția ani de zile. Nu mai poate fi răbdat de cetățeni. Ne așteaptă o iarnă foarte grea, o iarnă foarte complicată, o iarnă cu sărăcie, o iarnă cu nevoi. Noi toți trebuie să fim uniți”, a declarat Vladimir Voronin, deputat BCS, președintele Partidului Comuniștilor.
Printre protestatari se regăsesc și membri ai partidelor afiliate lui Ilan Șor, inclusiv deputați neafiliați din echipa acestuia. La protest participă și Victoria Furtună, fost procuror anticorupție și fost candidat la președinție. Aceasta a acuzat autoritățile că ar fi falsificat rezultatul referendumului și a făcut apel la judecătorii CC să ia o decizie „în favoarea poporului”.
Amintim că socialiștii au anunțat în ajun că nu vor recunoaște rezultatele referendumului republican constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Formațiunea politică califică plebiscitul din 20 octombrie drept „ilegal” și susține că ar încălca „grav” legea supremă a țării, Codul electoral și recomandările Comisiei de la Veneția. Contactată pentru un comentariu, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Electorale Centrale (CEC), Rodica Sîrbu, a declarat pentru „Teleradio-Moldova” că autoritatea electorală nu comentează declarațiile politice.
Amintim că cetățenii au fost chemați pe 20 octombrie la vot pentru a-și alege viitorul președinte și pentru a participa la referendumul republican constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și să răspundă la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), la urne s-au prezentat 50,72 la sută dintre alegători. Din numărul total de peste un milion 488 de mii de voturi valabil exprimate, pentru opțiunea DA au votat 50,35 de procente, iar pentru opțiunea NU - 49,65 la sută.
Potrivit Codului electoral, hotărârea supusă referendumului republican se consideră adoptată dacă pentru ea au votat majoritatea cetățenilor care au participat la plebiscit. Astfel, aceasta se publică într-o ediție specială a Monitorului Oficial al Republicii Moldova. Data adoptării hotărârii se consideră ziua desfășurării referendumului republican și intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial sau la data indicată în ea.