Alegerile prezidențiale // Ordinea publică și libertatea de circulație, priorități în Zona de Securitate
Măsurile pentru menținerea ordinii publice și asigurarea libertății de circulație în Zona de Securitate au fost discutate în cadrul ședinței Comisiei Unificate de Control, desfășurată la Bender pe 31 octombrie 2024. Comandamentul Militar Întrunit a prezentat un raport privind situația din zonă pentru săptămâna precedentă, evidențiind o atmosferă de calm și stabilitate.
Potrivit unui comunicat, în contextul turului II al alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, delegația Republicii Moldova a reiterat importanța libertății de circulație a cetățenilor și a funcționarilor electorali în Zona de Securitate. Delegația Tiraspolului a apreciat organizarea măsurilor de securitate în primul tur al alegerilor din 20 octombrie și și-a exprimat angajamentul de a evita orice destabilizare în ziua scrutinului.
Precizăm că Inspectoratul General al Poliției va coordona măsurile de ordine publică în localitățile din Zona de Securitate unde vor fi deschise secții de votare, pentru a asigura desfășurarea corectă și în siguranță a procesului electoral.