Politic

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, mesaj de condoleanțe Turciei și poporului sirian

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis condoleanțe Turciei și poporului sirian, după ce cel puțin 600 de persoane au decedat, iar alte mii au fost rănite, urmare a unui puternic cutremur care a lovit, în această dimineață, sud-estul Turciei, la granița cu Siria. Într-un mesaj postat de pagina sa de Facebook, speakerul și-a manifestat solidaritatea cu toți cei afectați de această tragedie.

„În această noapte, în sudul Turciei a avut loc un cutremur devastator, care potrivit ultimelor date, a luat viața a peste 600 de persoane și rănit cel puțin alte două mii în Turcia și Siria. Zeci de clădiri au fost distruse, printre care și cetatea antică de la Gaziantep, aflată în Patrimoniul UNESCO. Transmit sincere condoleanțe Turciei și poporului sirian, iar toate gândurile noastre se îndreaptă către cei care sunt afectați de această tragedie”, a scris președintele Parlamentului, Igor Grosu, pe Facebook.

Amintim că un cutremur cu magnitudinea 7,8 a lovit luni sudul Turciei, în apropiere de orașul Gaziantep. Seismul, care a fost urmat de 42 de replici, s-a resimțit în toată zona de sud-est a Turciei, dar și în Liban, Siria și în Cipru. Aproape 640 de oameni au murit în Turcia și Siria, iar peste două mii au fost răniți, conform bilanțului de la această oră. Autoritățile se tem că bilanțul victimelor ar putea crește dramatic în orele următoare.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), din verificările efectuate până la momentul actual, nu există cetățeni moldoveni răniți sau spitalizați, în urma cutremurului. Diplomația de la Chișinău dă asigurări că Ambasada Republicii Moldova la Ankara este pregătită să acorde ajutor cetățenilor Republicii Moldova din zonele afectate de seism.

Linia telefonică pentru urgențe consulare: +90 541 687 21 04 (activ în regim de permanență pentru cetățenii Republicii Moldova, aflați în situație de urgență (deces, accident, situație de pericol sau cu caracter extraordinar, calamitate)).

Mai multe detalii, AICI.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult