Aderare UE

Integrarea europeană devine parte a Constituției. Decizia Înaltei Curți, publicată în Monitorul Oficial

Decizia Curții Constituționale privind validarea rezultatelor referendumului republican constituțional desfășurat pe 20 octombrie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial, intrând astfel în vigoare. În urma acestui rezultat, Constituția Republicii Moldova va include un nou capitol, intitulat: INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ.

Documentul introduce în preambulul Constituției două noi alineate: „RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova. DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

Noul titlu V prim – INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ va stabili următoarele: Aderarea la tratatele constitutive și la actele de revizuire a tratatelor Uniunii Europene:

(1) Parlamentul Republicii Moldova va stabili, prin lege organică, aderarea la tratatele constitutive ale Uniunii Europene și la actele de revizuire ale acestora.

(2) În urma aderării, dispozițiile obligatorii ale tratatelor constitutive și ale celorlalte acte juridice europene vor avea prioritate față de cele contrare din legislația națională, în conformitate cu prevederile actului de aderare.

Amintim, Curtea Constituțională a validat joi, 31 octombrie, rezultatele referendumului din 20 octombrie.

Amintim că cetățenii au fost chemați pe 20 octombrie la vot pentru a-și alege viitorul președinte și pentru a participa la referendumul republican constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și să răspundă la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), la urne s-au prezentat 50,72 la sută dintre alegători. Din numărul total de peste un milion 488 de mii de voturi valabil exprimate, pentru opțiunea DA au votat 50,35 de procente, iar pentru opțiunea NU - 49,65 la sută.

Potrivit Codului electoral, hotărârea supusă referendumului republican se consideră adoptată dacă pentru ea au votat majoritatea cetățenilor care au participat la plebiscit. Astfel, aceasta se publică într-o ediție specială a Monitorului Oficial al Republicii Moldova.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult