Probleme mari pentru Manchester City
Șoc în fotbalul englez! Premier League a anunțat că Manchester City ar fi încălcat de peste 100 de ori regulile financiare ale competiției, între 2009 și 2018. Astfel, „citadinii” riscă depunctarea sau chiar excluderea din primul eșalon valoric al campionatului englez.
Conducerea Ligii a mai adăugat că, în cei 4 ani cât a durat investigația, clubul din Manchester nu a colaborat în nici un fel. Acuzațiile împotriva campioanei în exercițiu a Angliei se referă la informații financiare: despre venituri, detalii despre remunerarea antrenorilor și a jucătorilor, reglementările UEFA cu privire la profitabilitatea și sustenabilitatea clubului. Manchester City a venit cu o reacție pe site-ul său oficial. Clubul a anunțat că este surprins de emiterea acestor presupuse încălcări ale regulilor Premier League, având în vedere angajamentul extins și cantitatea mare de materiale detaliate pe care le-a furnizat conducerii ligii. „Citadinii” salută revizuirea acestei chestiuni de către o comisie independentă, pentru a lua în considerare în mod imparțial corpul cuprinzător de dovezi ce există în sprijinul poziției clubului. De menționat faptul că Manchester City este deținut de „City Football Group” din Emiratele Arabe Unite, companie fondată de șeicul Mansour bin-Zayed Al-Nahyan.