Justiție

Organizatorul și complicele incendierii unei mașini de poliție au fost reținuți

Poliția a reținut doi bărbați implicați în incendierea unei mașini de poliție, incident petrecut în dimineața turului al doilea al alegerilor prezidențiale. Potrivit oamenilor legii, un cetățean armean de 38 de ani, care lucra ca taximetrist, a cumpărat 6 litri de benzină de la o benzinărie din Chișinău la ora 3 dimineața, pe care i-a folosit ulterior pentru a incendia vehiculul din parcarea Inspectoratului General al Poliției.

Organizatorul grupului, în vârstă de 37 de ani, a fost reținut în Varnița, Anenii Noi, iar complicele său în Chișinău. Probele ridicate includ telefoane mobile cu imagini și conversații despre atac, precum și fotografii cu sumele de bani primite drept recompensă.

Ancheta a scos la iveală legături între suspecți și un individ din stânga Nistrului, aflat la Moscova, care ar avea conexiuni cu servicii speciale ale Rusiei.

Cercetările continuă pentru a identifica toate persoanele implicate, inclusiv alți membri ai unor grupuri infracționale care plănuiau atacuri asupra unor instituții publice. Suspecții beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.

Amintim că marți, 6 noiembrie, oamenii legii au reținut un complice al grupului infracțional care planifica să incendieze mașini ale poliției, dar și intrarea în sediile mai multor instituții publice, pentru a crea destabilizări în ajunul alegerilor.

De asemenea, anterior, au mai fost reținuți trei bărbați și două femei din Slobozia și Tiraspol, care ar fi avut intenția de a incendia, în dimineața zilei de 31 octombrie 2024, ușa de intrare a CEC, precum și autoturisme din parcarea Inspectoratului General al Poliției, care aparțin unor funcționari publici de rang înalt.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult