Politic

Igor Grosu, despre potențialele remanieri guvernamentale: „Domeniul care cel mai mult ne-a afectat este justiția”

Remanierile guvernamentale sunt necesare și vor ținti, în special, domeniul justiției, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu, la o emisiune de la ProTV. Șeful Legislativului a evitat să ofere numele miniștrilor care vor fi demiși, dar a precizat că acestea sunt schimbări doar la nivel de ministere, iar premierul Dorin Recean va conduce mai departe Executivul.

Igor Grosu a subliniat că remanierile sunt cerute de cetățeni, iar partidul de guvernare va da curs acestor solicitări.

Colegii care sunt buni în anumite situații, în perioada de crize suprapuse evident că e bine să ai un profil de ministru care poate și să ducă la implementarea strategiilor, dar și să răspundă foarte clar și repede la provocările care apar ad-hoc pe parcurs. Iată aici este nevoie de găsit așa un profil de oameni care într-o situație de criză să se miște foarte repede, să poată să dialogheze, să comunice bine cu grupul țintă și domeniul lui. Domeniul care cel mai mult ne-a afectat și asta am recunoscut-o de fiecare dată este justiția”, a spus Igor Grosu.

Amintim că, în timpul ședinței de Guvern din 6 noiembrie, prim-ministrul Dorin Recean a spus că, în următoarele zece zile, va fi anunțată o serie de schimbări în cabinetul de miniștri. Premierul a explicat că aceste ajustări vor reflecta mesajele primite de la cetățeni în cadrul recentului scrutin prezidențial.

Citește mai mult