Peste 340 de mii de cetățeni au depus cereri pentru compensații la energie în sezonul rece
Peste 340 de mii de cereri au fost depuse până în prezent pentru compensarea costurilor la energie pentru sezonul rece, dintre care aproximativ 160.000 au fost completate cu ajutorul asistenților sociali, a anunțat Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
În total, de la lansarea programului, au fost soluționate aproximativ 23.000 de solicitări prin intermediul liniei verzi.
În sezonul rece 2024-2025, toate gospodăriile eligibile pentru compensații vor primi compensația sub formă de bani. Cetățenii vor primi compensația lunar, pe card sau poștă. Pentru a primi compensații în luna noiembrie, cetățenii trebuie să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md până pe 28 noiembrie. Cei care vor depune cereri după această dată vor beneficia de compensații începând cu luna următoare.
În acest sezon, valoarea compensațiilor va fi stabilită pentru fiecare gospodărie în funcție de venituri, numărul de persoane care locuiesc împreună, tipul sursei principale de încălzire. Se va ține cont și de faptul dacă beneficiarul este persoană cu dizabilitate severă, pensionar, student cu frecvență la zi sau șomer. Astfel, gospodăriile cu venituri reduse vor beneficia de o compensație mai mare.
De asemenea, ministerul precizează că sistemul informațional a fost conectat la 11 baze de date din sectorul public, ceea ce permite evaluarea cu mai mare precizie a situației fiecărei familii.
Precizăm că, în perioada rece a anului 2023-2024, peste 792 de mii de gospodării s-au înregistrat la compensații din partea statului. În total, au fost alocate peste 2,5 miliarde de lei.