Social

Pneumonia continuă să facă victime. Anul trecut, au decedat 31 de copii de până la cinci ani în Republica Moldova

Copiii sub cinci ani și adulții cu vârste de peste 70 de ani sunt cei mai expuși riscului de a face pneumonie. Specialiștii atenționează că este foarte important să ne adresăm la timp la medic, deoarece mortalitatea la nivel global cauzată de această patologie este una mare.

Febră, frisoane, dureri în piept și insuficiență respiratorie sunt principalele simptome al acestei maladii, susține șeful disciplinei de Pneumologie și Alergologie de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmaceutică „Nicolae Testimițanu”, Alexandru Corlăteanu.

Metodele de prevenție sunt foarte importante, în primul rând, este vaccinarea. De asemenea, măsuri generale, pe care noi trebuie să le recomandăm - renunțarea la fumat, pentru că fumatul reprezintă risc și pentru dezvoltarea unii pneumonii, și de asemenea, stoparea folosirii alcoolului, modul sănătos de viață și nutriția corectă. De asemenea, radiografia a devenit mai populară, pentru că ea rămâne standardul de aur în diagnosticul pneumoniilor. Această investigație este extrem de accesibilă în orice policlinică și spital. Noi stabilim diagnosticul de pneumonie de obicei când avem examenul radiologic”, susține specialistul.

În fiecare an, la 12 noiembrie este marcată Ziua Mondială a Pneumoniei, eveniment inițiat de Coaliția Globală împotriva Pneumoniei la Copii. În acest an, evenimentul se desfășoară sub genericul „Fiecare respirație contează: opriți pneumonia în calea sa”. În Republica Moldova, potrivit datelor statistice, anul trecut, 1147 de persoane, inclusiv 31 de copii sub cinci ani, și-au pierdut viața din cauza acestei boli.

Citește mai mult