Politic

LIVE Ședința Guvernului // Premierul va anunța remanierile guvernamentale pe 18 noiembrie

Guvernul se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi sunt incluse 25 de chestiuni

Premierul a anunțat data când vor fi făcute publice remanierile guvernamentale

La începutul ședinței Guvernului de miercuri, 13 noiembrie, premierul Dorin Recean a declarat că anunțul privind remanierile guvernamentale va fi făcut luni, 18 noiembrie.

„În aceste zile după scrutin, împreună cu mai multă lume am analizat și am pus în discuție schimbările pe care trebuie să le facem în guvernare și cine anume trebuie să conducă efortul în sensul acestor schimbări. Pe 18 noiembrie, luni, voi organiza o conferință de presă, unde voi anunța schimbările corespunzătoare”, a declarat prim-ministrul.

Menționăm că, pe 11 noiembrie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a anunțat că se retrage din Guvern și din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). El a declarat că decizia vine după ce el a fost ținta unor atacuri constante, despre care spune că au fost nedrepte și fără probe. Anunțul a fost făcut de Andrei Spînu pe rețelele de socializare.

Ulterior, în presă s-a vehiculat informația că, după anunțul lui Andrei Spînu despre plecarea sa din Guvern, ar putea fi demiși și șefii de la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Ministerul Justiției.

CITEȘTE ȘI:

Nemulțumiri față de actualul Guvern: ce miniștri vor cetățenii să fie schimbați?

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult