Sport

Tyson și Paul, pregătiți să facă show

Zile numărate până la show-ul incendiar cu partida de box dintre legendarul pugilist american Mike Tyson și celebrul "youtuber"Jake Paul, care între timp a devenit și el boxer. Cei doi au participat la un antrenament public în orașul Irving din statul american Texas.

"Am aflat că sunt mai tare decât credeam. Când am acceptat această luptă și am început antrenamentele, m-am gândit "Ce fac eu?"... Dar, acum sunt gata de petrecere. Niciodată nu m-aș fi gândit că o să lupt în ring cu el." a spus Tyson.

Jake Paul a avut o apariție inedită la antrenament, cu o perucă ce simboliza un cocoș.

"Mama mea are emoții. Nu îi place să vadă ce lovituri poate aplica Mike Tyson, e speriată. Mamă, îți promit că sunt născut pentru asta, este destinul meu. Dumnezeu mă ajută, eu, Jake Joseph Paul, o să-l fac knock-out pe Mike Tyson." a afirmat Paul.

Confruntarea va avea loc pe stadionul echipei de fotbal american Dallas Cowboys din orașul Arlington, statul Texas, sâmbătă, la 6 dimineața, ora Chișinăului. Va fi o partidă de 8 runde a câte 2 minute. Tyson și Paul ar putea încasa pentru acest duel între 20 și 40 de milioane de dolari fiecare.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult