Social

Un tânăr, condamnat la 20 de ani pentru viol, ucidere și tentativă de omor la Glodeni

Tânărul care ar fi violat și ucis o bătrână la Glodeni și a încercat să omoare un bărbat, snopindu-l în bătaie și abandonându-l într-un beci, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.

Procurorii nu sunt de acord cu sentința și o vor contesta cu apel. Acuzatorii vor solicita aplicarea celei mai aspre sancțiuni – detențiune pe viață, menționează un comunicat al Procuraturii Generale.

Potrivit acuzării, prima crimă a fost comisă în luna mai. În jurul miezului nopții, inculpatul, fiind în stare de ebrietate, a agresat fizic un bărbat și l-a înjunghiat în regiunea gâtului. Ulterior, prin amenințarea cu un cuțit, l-a condus până la marginea satului Ustia și l-a coborât într-un beci, unde a continuat să îl bată până a lăsat victima inconștientă și a părăsit subsolul.

A doua zi, victima însângerată și sleită de puteri a fost depistată de către polițiștii din Glodeni, în timp ce cercetau alt caz de omor care ar fi fost comis de același inculpat. Potrivit Procuraturii Generale, el ar fi violat și omorât o bătrână și i-a sustras mijloace bănești din domiciliu.

Sentința este cu drept de apel, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție, potrivit legii, până la devenirea definitivă a hotărârii.

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult