Sport

Ranieri a revenit la AS Roma

Este oficial! Claudio Ranieri va prelua conducerea băncii tehnice a grupării italiene AS Roma. Legendarul tehnician italian de 73 de ani, care în vară și-a anunțat retragerea din activitate, a fost convins de conducerea clubului din Cetatea Eternă să revină în fotbal.

punchng.com
Sursa: punchng.com

Claudio Ranieri va pregăti prima echipă a clubului giallo-rosso până la sfârșitul acestui sezon. Ulterior, el va intra în corpul managerial al clubului în rol de consultant. Ranieri va ajuta conducerea să găsească și un antrenor care să preia echipa din sezonul următor.

Renumitul antrenor i-a mai condus pe "giallo-rossi" de pe banca tehnică, între 2009 și 2011 și apoi în 2019, dar fără succese remarcabile. În cariera sa, Claudio Ranieri a antrenat numeroase echipe, printre care Fiorentina, FC Valencia, Atletico Madrid, Chelsea Londra, Juventus Torino, Internazionale Milano, AS Monaco și Leicester City. Cu Fiorentina a cucerit Cupa și Supercupa Italiei, cu FC Valencia - Supercupa UEFA și Cupa Spaniei, iar cu Leicester City a produs una dintre cele mai mari surprize în istoria fotbalului. În sezonul 2015/2016, sub comanda lui Ranieri, "vulpile" au cucerit titlul în Premier League.

În stagiunea actuală, după 12 etape disputate, AS Roma este pe locul 12 în clasamentul Seriei A. În Liga Europei, după 4 etape, formația romană este pe locul 20 din 36 de echipe participante în faza grupei unice.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult