Accident grav la Ștefan Vodă. Un șofer de 29 de ani a decedat, iar alte cinci persoane au fost transportate la spital
O persoană a decedat, iar alte cinci au ajuns la spital în urma unui grav accident rutier. Tragedia a avut loc pe drumul R-30, la ieșirea din satul Cioburciu din raionul Ștefan Vodă.
La fața locului, oamenii legii au stabilit că o mașină, condusă de un tânăr de 29 de ani, a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit violent cu un microbuz, la volanul căruia se afla un bărbat de 61 de ani.
În urma impactului, tânărul de 29 de ani a decedat pe loc, iar conducătorul auto din celălalt vehicul și alți patru pasageri cu vârste cuprinse între 43 și 52 de ani, toți cetățeni străini, au fost transportați la spital.
Angajații IGSU precizează că în microbuz se aflau nouă persoane. La fața locului au intervenit prompt două echipe de salvatori și pompieri, care au efectuat lucrări de descarcerare. Salvatorii au reușit să deblocheze trei persoane din microbuzul avariat. Totodată, au descarcerat din fiarele automobilului și corpul neînsuflețit al șoferului de 29 de ani.
În acest caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.