Social

Un bărbat a fost găsit fără suflare la Florești. Poliția investighează un posibil caz de suicid

Poliția din Florești confirmă decesul unui bărbat în vârstă de 35 de ani din localitatea Prajila. Acesta a fost găsit fără suflare duminică, 17 noiembrie, în jurul orei 15:40, pe un câmp din apropierea unei fâșii forestiere dintre satele Antonovca și Prajila, potrivit ofițerului de presă al IP Florești, Lilia Harea. Precizăm că unele canale de Telegram au scris mai devreme că un agricultor ar fi fost găsit decedat pe un câmp din Florești.

„Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit preliminar că victima, un bărbat în vârstă de 35 ani din același raion, se afla la sol cu o plagă în regiunea capului efectuată prin împușcare”, se menționează în comunicat.

Potrivit Poliției, ar fi vorba de un suicid, iar comiterea unei infracțiuni este exclusă în acest moment. Oamenii legii cercetează cazul și întreprind toate măsurile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult