O dronă a fost găsită la Chișinău. Serviciile specializate, la fața locului
O altă dronă a fost depistată astăzi pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, obiectul a fost depistat în jurul orei 11:20 la Chișinău.
Obiectul zburător a fost găsit de un bărbat, în perimetrul unui centru comercial din sectorul Ciocana.
Oamenii legii anunță că la fața locului se află experții secției tehnico-explozive a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP pentru examinarea complexă a obiectului de zbor.
Precizăm că, pe 10 noiembrie, două drone au căzut pe teritoriul Republicii Moldova: una în satul Fîrlădeni, raionul Căușeni, iar cea de-a doua în preajma satului Borosenii Noi, raionul Râșcani. Pe 12 noiembrie, o altă dronă a căzut în localitatea Coșernița, raionul Criuleni.
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a precizat anterior că radarul care a fost cumpărat de autoritățile de la Chișinău la sfârșitul anului trecut este funcțional și își îndeplinește pe deplin misiunea de monitorizare a spațiului aerian. Ministrul a spus că, totuși, doar acest sistem nu este suficient, așa că în țara noastră urmează să ajungă și alte radare cu capacități mai mari, nu mai târziu de sfârșitul anului 2025. Prima rachetă rusească a căzut în Republica Moldova pe 31 octombrie 2022, la Naslavcea, Ocnița.