Maia Sandu, întrevedere cu Luminița Odobescu și David Lammy. Perspectivele economice ale Republicii Moldova și securitatea în regiune, pe agendă
Desfășurarea alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional în Republica Moldova, precum și buna organizare a celor două scrutine din România pe teritoriul țării noastre în următoarele săptămâni au fost subiectele discutate de președinta Maia Sandu în cadrul unei întrevederi cu ministra Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, care se află într-o vizită de lucru la Chișinău.
De asemenea, discuțiile s-au concentrat pe situația de securitate regională și impactul acesteia asupra ambelor state. A fost evidențiată importanța unor răspunsuri comune pentru a face față provocărilor generate de instabilitatea din regiune și pentru a asigura reziliența economică și socială.
În acest context, interlocutoarele au subliniat necesitatea unei cooperări strânse și a unui schimb continuu de experiență pentru a contracara eficient manipularea informației și interferențele externe pentru a proteja procesele democratice.
Perspectivele economice ale țării noastre este unul dintre subiectele discutate de șefa statului la întrevederea cu șeful diplomației britanice, David Lammy. În acest context, Maia Sandu a evidențiat necesitatea intensificării eforturilor comune pentru a stimula schimburile comerciale dintre Republica Moldova și Regatul Unit.
Eliminarea taxelor vamale pentru mai multe produse agricole moldovenești și prelungirea acordului de liber schimb până în 2029 oferă un potențial semnificativ pentru extinderea exporturilor moldovenești, iar cooperarea pentru valorificarea acestor oportunități rămâne o prioritate, a menționat șefa statului, potrivit unui comunicat al administrației prezidențiale.
Discuțiile s-au concentrat și pe situația de securitate din regiune, cu accent pe sprijinul internațional pentru Ucraina. Oficialii au vorbit și despre aprofundarea relațiilor bilaterale, stabilitatea regională și consolidarea democrației în Republica Moldova.
Amintim că ministrul de Externe al Marii Britanii și Irlandei de Nord, David Lammy, și șefa diplomației de la București, Luminița Odobescu, care se află într-o vizită oficială la Chișinău, au avut o întrevedere trilaterală cu ministrul de Externe, Mihai Popșoi.