Republica Moldova planifică să introducă gradual, până în 2030, obligația de stocare a produselor petroliere
Republica Moldova planifică să introducă gradual, până în 2030, obligația de stocare a produselor petroliere care ar urma să fie egală cu 90 de zile de importuri medii zilnice nete. Declarația a fost făcută de secretarul de stat la Ministerul Energiei, Constantin Borosan, la exercițiul de simulare a unei crize petroliere regionale, organizat la Paris de Agenția Internațională pentru Energie.
Cantitățile vor fi gestionate conform unui model hibrid – 50% din obligația de stocare ar urma să fie alocate unei instituții de stat subordonate Ministerului Energiei, iar 50% importatorilor. Potrivit proiectului de lege elaborat de Ministerul Energiei, până la 60% din stocurile de produse petroliere ar urma să fie stocate pe teritoriul Republicii Moldova, restul fiind posibil de depozitat în țara de import.
Republica Moldova a fost invitată în premieră să participe la acest exercițiu, chiar dacă nu este membră a Agenției Internaționale pentru Energie, după ce Ministerul Energiei a semnat un memorandum de cooperare cu organizația internațională, în martie 2024.