O samă de cuvinte// Englezirea în marș forțat și cum evoluează limba sub urechile noastre
A devenit un clișeu popular a spune că „limba este un organism viu" sau „limba evoluează". În general, argumentul e folosit pentru a justifica introducerea în limbă a unor termeni noi, unii la origine vulgari sau argotici, precum „mișto" și „nasol", vorbe răspândite din mahalalele romilor și ajunse să fie printre cele mai folosite din vocabular.
Acestea rămân însă doar o afectare lexicală, iar nu gramaticală. Câteva cuvinte noi nu modifică gramatica limbii. Cu totul altfel stau lucrurile în cazul unei forme relativ noi de imperativ (modul verbal al ordinelor și comenzilor), care constă în deplasarea accentului tonic pe ultima vocală deschisă a comenzii, în general un E (pe care îl notez prin È accentuat în următoarele exemple).
Câteva exemple:
ȚinÈți-vă bine!...
CredÈți-mă!…
FăcÈți-vă meseria!…
ZicÈți-mi!...
AducÈți-vă aminte!...
În toate aceste exemple, deplasarea accentului a devenit marcă a imperativului: FăcÈți-vă.
Ce e fascinant la limba asta nouă englezită a noastră este așadar că își modifică și sintaxa. Nu doar că preia adverbe din engleză, de genul „evăr”: „cea mai mișto postare evăr", sau termeni engleziți inutili, însă vedem și modificarea sintaxei prin folosirea inutilă a pronumelui personal, după modelul englezei. De pildă, reclama unei bănci: „Primește cardul tău!” transpusă limpede și vizibil din englezescul „Get your card”!
Sau, tot în reclame, pentru medicamente, de exemplu: „Regenerează ficatul tău”!... Evident că al tău, că doar n-ai să regenerezi ficatul altuia înghițind buline...
Dar uite așa, trebuie să ne resemnăm, căci două generații au crescut deja în felul ăsta, cu acest vocabular hibrid... Putem doar să ne consolăm că la fel a fost și cu franțuzirea profundă în sec. al XIX-lea. La urma urmei, româna e singura limbă care a luat din franceză și un adverb precum "deja", intrat până și în limbajul țăranilor, de te întrebi cum spuneau cronicarii înainte... ZicÈți-mi!...
Dar pentru a vedea cum evoluează limbile sub urechile noastre e de ajuns să ne uităm la engleza americană, care e pe cale, în ultimele decenii, de a-și crea un nou pronume personal de persoana a doua plural: “youguys”. De la apelativul: you, guys, desigur.
E o evolutie anunțată… Deja “you” aplicat unei singure persoane a fost inițial artificial, căci însemna „voi”, dar l-a detronat pe singularul “thou” (tu), încă prezent la Shakespeare.
Când am auzit prima oară, acum vreun deceniu, americance vorbind între ele și spunându-și una alteia “you guys”, am luat-o ca pe o formă de umor lingvistic. Ei bine, nu era.
“Youguys” e pe cale de a deveni, la americani, pur și simplu pronumele de persoana a doua plural, care nu ține cont de sexul biologic al locutorilor. “Youguys” = voi. 'Youguys' plural se distinge apoi de simplul 'you' singular. Engleza e, de altfel, în stadiul actual, singura limbă care nu face diferență între singular și plural la persoana a doua.
Așa s-a întâmplat însă și în spaniolă. Acolo unde franceza, de pildă, spune colocvial: nous autres = noi / și: vous autres = voi, spaniola le-a fuzionat încă din evul mediu: “nosotros” și “vosotros”. Vorbitorii nativi nu mai au conștiința faptului că la origine acele pronume personale erau compuse: nosotros = nous autres / vosotros = vous autres.
Când lumea anglofonă va semăna cu cea din filmul SF Blade Runner, așadar, pronumele personal de persoana a doua plural va fi “youguys”… Să nu ziceți că nu v-am spus… you guys… ȚinÈți-vă bine!...
Autor: Dan Alexe
