Termenul de valabilitate al poliței de asigurare, prelungit până la 31 ianuarie. Precizările CNAM
Anul 2025 vine cu măsuri noi de protecție a persoanelor asigurate medical. Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a anunțat în cadrul unei conferințe de presă că termenul de asigurare a fost extins cu o lună. Astfel, persoanele care s-au asigurat în 2024 vor beneficia de asigurare până la 31 ianuarie 2025. Prima de asigurare rămâne de 9%, iar suma fixă pentru 2025 este de 12636 lei, cu facilități mari pentru persoanele care vor procura polița medicală până la data de 31 martie.
„Lucrul acesta s-a făcut pentru că erau multe cazuri când persoanele nu aveau posibilitate să se asigure la începutul lunii ianuarie și dacă nimereau în spital erau cu statut de neasigurați. Li se oferă posibilitatea timp de o lună ca fiecare persoană să își aducă în ordine actele și să facă achitările necesare. Anume în luna ianuarie persoanele să se asigure ca să nu existe un vid de asigurare”, a precizat Ion Dodon, directorul CNAM.
Pentru anul 2025, fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală au fost majorate până la suma de 92 de milioane de lei, ceea ce va permite extinderea listei de medicamente compensate și reducerea timpului de așteptare pentru serviciile de sănătate, anunță CNAM.
De asemenea, anul acesta, în Republica Moldova va fi implementat un card european de asigurări sociale în sănătate.
„În anul 2025, urmează să venim cu primele modificări ale legislației și cu elaborarea conceptului acestui card. Dacă persoana are un caz planificat, de exemplu, o sarcină și soțul sau concubinul se află pe teritoriul altei țări a UE, poate merge acolo, la fel perioada de sarcină va fi acoperită financiar de către instituția asigurătoare din Moldova”, a explicat Ion Dodon.
Directorul CNAM a precizat că a fost realizată expertiza europeană pentru implementarea în țară a acestui card și că acesta va funcționa și în cazul străinilor care vin în țara noastră din spațiul Uniunii Europene. Astfel, un cetățean din UE care călătorește în Republica Moldova va primi asistența medicală necesară sau de urgență, costurile fiind acoperite de instituția de asigurări din țara sa de origine.