Analiști politici, după învestirea președintei Maiei Sandu: „Începe al doilea mandat într-un context complicat”
Învestită astăzi în funcție, președinta Maia Sandu își începe oficial al doilea mandat într-un context complicat, marcat de criza energetică și de alte amenințări hibride ale Federației Ruse. Toate provocările trebuie gestionate și depășite pentru a nu admite periclitarea vectorului european al țării, a menționat analistul politic, Victor Ciobanu, la emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova.
Maia Sandu a fost învestită pentru al doilea mandat de președintă: „Prin Moldova reușim și noi”
Președinta Maia Sandu primește mesaje de felicitare și de susținere
„Acum vedem că intrăm în acest mandat cu tarife majorate, cu provocări în domeniul energetic, cu deficit de electricitate, care eventual o să îl avem de la începutul anului. Toate aceste situații trebuiesc gestionate foarte minuțios ca să nu ajungem la o dezamăgire foarte mare în preajma alegerilor. În viitorul apropiat, Kremlinul va acționa foarte activ. Trebuie să contracarăm toate tentativele de a deturna vectorul, de a nu ajunge în situația Georgiei”, a explicat Victor Ciobanu.
Câștigarea alegerilor prezidențiale, în care Rusia s-a implicat fără precedent, a fost doar o etapă pentru actuala guvernare pro-europeană de la Chișinău, consideră profesorul de relații internaționale la Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj din România, Valentin Naumescu. Potrivit acestuia, marea bătălie urmează la alegerile parlamentare, care vor avea loc anul viitor, atunci când toate partidele politice vor încerca să se poziționeze cât mai bine pentru a obține cât mai multe mandate în următorul Legislativ.
„Sigur va veni o altă discuție foarte importantă și foarte complicată - cea a negocierilor privind formarea noii majorități parlamentare pro-vest. Deci, trebuie să privim distinct, clar, separat un proces electoral care va fi dur, cu multe provocări, deloc cu unitate. După care să vedem în toamnă negocierile pentru a trece de 50 la sută mandate în Parlament, fără de care nu există nici o șansă pentru a continua parcursul european al Republicii Moldova. Vedem foarte bine ce s-a întâmplat și ce se întâmplă în Georgia”, a menționat Valentin Naumescu.
Maia Sandu a depus marți, 24 decembrie, jurământul pentru cel de-al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Palatul Republicii. Astfel, devine primul politician din Republica Moldova ales, prin vot direct, pentru două mandate succesive de președinte.