Japonia continuă să impresioneze
Selecționata Japoniei a câștigat surprinzător grupa E a Campionatului Mondial. „Samuraii” s-au impus în fața Spaniei cu 2-1 în meciul disputat pe Khalifa International Stadium.
Ibericii au început mai bine partida și au înscris prin Alvaro Morata în minutul 11. Niponii au dominat debutul reprizei secunde, iar Ao Tanaka și Ritsu Doan au marcat câte un gol într-un interval de trei minute.
Astfel, Japonia a acumulat 6 puncte, iar Spania patru și ambele echipe naționale urmează să joace în optimile de finală.
Japonia va înfrunta Croația pe 5 decembrie (17:00), iar Spania va întâlni Marocul pe 6 decembrie (17:00). Ambele meciuri vor fi transmise în direct și în exclusivitate de postul public de televiziune Moldova 1.