Sport

Un meci amical între „tricolori”

Echipele naționale de fotbal ale Republicii Moldova și României se vor întâlni în acest an într-un meci amical. Cele două Federații de fotbal au ajuns la un acord privind disputarea partidei pe 9 octombrie, în România.

fmf.md
Sursa: fmf.md

Va fi al 7-lea meci direct dintre reprezentativele Republicii Moldova și României. Fapt curios e că, până în prezent, cele două echipe s-au întâlnit doar în partide amicale. În primele două, disputate în 1996 și 1998, echipa României, aflată, probabil, în perioada sa cea mai bună, a câștigat cu 3:1 și, respectiv, 5:1. Tot în 1998, reprezentativa Republicii Moldova a reușit să nu piardă, scor alb, 0:0. După o pauză îndelungată, mai exact în anul 2007, s-a jucat un alt meci, în care din nou câștig de cauză a avut naționala României - 2:0. În 2015, vecinii de peste Prut s-ai impus iarăși, dar de acea dată - la limită, scor 2:1. Ultima partidă a fost cea din noiembrie 2022. Atunci, pe stadionul Zimbru din Chișinău, echipa noastră, cu actualul selecționer Sergiu Cleșcenco pe banca tehnică, a suferit cea mai severă înfrângere în fața României, scor 0:5.

În clasamentul FIFA, la momentul actual, echipa Republicii Moldova se află pe locul 151, iar cea a României - pe treapta a 38-a a ierarhiei.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult