Social

Pentru 19 ianuarie, Energocom prognozează un consum mai mic de energie electrică

Duminică, 19 ianuarie, se prognozează un consum de energie electrică cu aproximativ 10% mai mic în comparație cu ziua de astăzi.

Pentru malul drept al Nistrului, Energocom anunță că a rezervat integral capacitatea comercială necesară la hotarul cu România pentru a suplini producția internă cu importuri.

Pe lângă energia electrică generată de centralele de termoficare locale și instalațiile de energie regenerabilă, restul cererii va fi acoperit din import, în baza contractelor bilaterale sau de pe bursă.

Potrivit Celulei de criză a Guvernului, în această săptămână, consumul de energie electrică a crescut semnificativ, depășind timp de două zile la rând planurile prognozate. Răcirea vremii și revenirea cetățenilor la regimul normal de muncă sunt principalele motive ale acestei creșteri. Deși această situație nu implică riscuri imediate pentru tarife sau alimentare, autoritățile îndeamnă populația să economisească energie electrică, în special în orele de vârf.

Citește mai mult