Creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului
Astăzi, 20 ianuarie, creștinii ortodocși de stil vechi îl cinstesc pe Sfântul Ioan Botezătorul, cunoscut și ca Înaintemergătorul Domnului, cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în apele Iordanului. Această sărbătoare marchează încheierea oficială a sărbătorilor de iarnă, începute pe 19 decembrie, de Sfântul Nicolae.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ioan Botezătorul
Conform tradiției populare, în dimineața zilei de Sfântul Ioan, fiecare persoană trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, sfințită de Bobotează, pentru a fi ferită de boli pe parcursul anului.
De asemenea, se spune că după această zi „se botează gerul”, adică frigul începe să se mai domolească și temperaturile să crească.
Semnificația sărbătorii
Sfântul Ioan Botezătorul este considerat cel mai important proroc, făcând legătura dintre Vechiul și Noul Testament. El a avut rolul de a pregăti oamenii pentru primirea Mântuitorului și este numit Înaintemergătorul Domnului, deoarece a anunțat venirea lui Iisus Hristos.