Cât a costat energia electrică achiziționată de Energocom în primele 20 de zile din ianuarie?
În perioada 1-20 ianuarie 2025, Energocom a achiziționat aproximativ 280 mii MWh de energie electrică, la un preț mediu ponderat de aproximativ 126,75 euro/MWh. Prețul este cu circa 15% mai mare comparativ cu primele 10 zile ale acestui an. Achizițiile includ atât energia electrică cumpărată de pe piața internă, în calitate de furnizor central, cât și energia provenită din importuri, pe baza contractelor bilaterale și a tranzacțiilor realizate pe piața OPCOM din România.
Din totalul energiei achiziționate, aproximativ 30% au fost produse de centralele de termoficare urbane din Chișinău și Bălți, în timp ce ponderea importurilor a reprezentat circa 60% din necesarul de energie al țării. Restul, de aproximativ 10%, a provenit din surse regenerabile, incluzând parcurile eoliene, fotovoltaice și centralele pe biogaz.
Prețul de vânzare al energiei electrice, stabilit de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, se situează la aproximativ 145 de euro/MWh.
Menționăm că, după sistarea livrărilor de gaze de către Gazprom către regiunea transnistreană, MGRES nu mai furnizează energie electrică malului drept al Nistrului. Republica Moldova își acoperă necesarul energetic prin producție internă, surse regenerabile și importuri, care reprezintă aproximativ 60% din consumul total.