Prima competiție a anului pentru luptători! La Campionatele Republicii Moldova participă aproximativ 430 de sportivi
Procedee spectaculoase, tensiune maximă și victorii ale sportivilor titrați. De toate acestea au avut parte spectatorii care urmăresc din tribune ediția din acest an a Campionatelor Republicii Moldova la lupte libere, lupte feminine și lupte greco-romane.
Campionatele Republicii Moldova la lupte se desfășoară în acest an în memoria lui Leonid Stoțchi, fost secretar general al federației de profil. La lupte feminine, în lipsa Anastasiei Nichita care este accidentată, principala atracție au fost Irina Rîngaci. Campioana mondială și dubla campioană europeană s-a impus fără probleme în primele partide, și a vorbit ce așteptări are de la acest an.
"Nici nu știu la ce să sper. Doresc să mă refac după operație suferită. La fel doresc să evoluez bine la competițiile internaționale.", a declarat Irina Rîngaci
O evoluție sigură a avut și Mariana Cherdivară-Eșanu. Sportivă originară din raionul Călărași, ajunsă la 32 de ani, continuă să facă furori pe salteaua de lupte.
"Eu încerc să mă împac cu gândul că într-o zi nu voi mai concura. Însă îmi este foarte greu. Mă trezesc noaptea din somn și plâng. Nu pot să-mi imaginez că voi lăsa ghetele pe saltea.", a menționat Mariana Cherdivară-Eșanu
La competiție participă și luptători care au evoluat și în concursul de tineret "sub 23 de ani". Unul dintre aceștia este Marius Uja, la categoria de greutate de 97 de kilograme.
"Este un campionat puternic în care noi ne arătăm potențialul nostru. Este o pregătire în vederea competițiilor internaționale.", a afirmat Marius Uja
"Este o sărbătoare pentru luptele din Republica Moldova. Ne bucurăm să fim împreună și să savurăm acest spectacol pe parcursul a 4 zile.", a adăugat Ion Gheroghiu, președintele Federației Moldovenești de Lupte
Campionatele naționale de resort reprezintă și o preselecție pentru viitoarele competiții internaționale. În luna aprilie sunt programate Campionatele Europene din Slovacia, iar în luna septembrie-Campionatele Mondiale din Croația
