Social

CSP, despre declarațiile privind activitatea PA: „Orice ingerință externă poate afecta încrederea în instituțiile statului”

„Independența procurorilor, care au un rol fundamental în asigurarea respectării legii și menținerea ordinii de drept, este garantată de Constituție”, a declarat Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), reacționând la recentele critici publice ale unor demnitari de stat la adresa activității Procuraturii Anticorupție. CSP a subliniat că orice ingerință externă, inclusiv prin declarații politice, poate afecta percepția asupra imparțialității procurorilor și submina încrederea în instituțiile statului.

„Ținem să notăm că independența procurorilor, care au un rol fundamental în asigurarea respectării legii și menținerea ordinii de drept, este garantată de Constituție. Atât cadrul legal național, cât și standardele europene evidențiază că orice formă de ingerință sau presiune externă, inclusiv prin declarații publice critice ale factorilor politici, nu doar că poate influența negativ independența procurorilor și genera o percepție de subordonare a acestora față de puterea executivă sau legislativă, ci poate submina și încrederea în instituțiile statului și afecta funcționarea statului de drept”, notează sursa citată.

De asemenea, CSP a subliniat că orice expunere publică a opiniei demnitarilor față de activitatea procurorilor trebuie să fie echilibrată, responsabilă și bazată pe o analiză obiectivă, evitându-se comparațiile între instituții care pot crea confuzii sau pot fi interpretate ca favorizante sau defavorizante.

„Reiterăm faptul că un procuror acționează în limitele atribuțiilor stabilite prin lege, în interesul public și conform jurământului depus, iar activitatea sa trebuie evaluată prin mecanisme instituționale, nu prin polemici în spațiul public”, mai declară CSP.

În contextul procesului de reformă judiciară, CSP a făcut apel la un dialog constructiv și profesionist între instituțiile statului, subliniind că doar prin respectarea principiilor constituționale și a standardelor europene se poate asigura stabilitatea și încrederea în sistemul judiciar.

Amintim că, la 30 ianuarie, șefa PA, Veronica Dragalin, a prezentat raportul de activitate al instituției pentru anul 2024 în cadrul unei conferințe de presă, la o zi distanță după ce ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a propus fuzionarea procuraturilor specializate. În urma acestor anunțuri, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat pentru presă că intenția de a comasa PA și PCCOCS are la bază construirea unor „instituții care să își facă meseria”. „Sunt instituții care au livrat și livrează în continuare și nu le încurcă timpul de afară, fauna, flora, nu le încurcă păsărelele”, a declarat Grosu cu referire la activitatea Veronicăi Dragalin.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult