Social

Unii locuitori din stânga Nistrului au din nou căldură, alții sunt în așteptare

Unii locuitori din stânga Nistrului au din nou căldură, după ce regiunea transnistreană primește de sâmbătă gaze naturale livrate de compania Moldovagaz. Dacă pentru unii este o bucurie, alții încă sunt în așteptare. De exemplu, în satul Varnița cei care locuiesc la bloc au deja gaz, căldură și lumină. Fără aceste servicii mai rămân cei de la casele la sol, care vor fi conectați în câteva zile, potrivit lor.

În satul Varnița, cei care locuiesc la bloc spun că au primit gaz natural chiar de sâmbătă, după o lună care a fost destul de complicată pentru ei:

Au dat, mulțumesc. Și lumina a fost aprinsă pe afară. Mulțumim că au dat, au găsit limbă comună”.

Da, este gaz și lumina nu s-a stins”.

Am primit, da, avem. - Cum este acum? Mai bine? - Tot așa”.

Mulțumim guvernării. Mai rău să nu fie, dar așa mergem înainte”.

Totuși, cei care locuiesc la sol spun că vor continua să folosească sobele pentru încălzire, întrucât au fost anunțați că vor prim gaz în zilele următoare:

Încă nu am primit. Am încercat aseară, am aprins aragazul, dar nu erau gaze, sperăm că va fi. Ne-au promis că va fi, înseamnă că mai durează două, trei zile”.

Încă nu am primit gaz”.

Nu sunt conectat, nu știu nimic, încă nu avem”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a reiterat într-o postare pe pagina sa de Facebook că această criză a fost generată de Gazprom care a suspendat din 1 ianuarie livrările de gaze naturale către Republica Moldova. Acesta a subliniat, Chișinăul împreună cu Uniunea Europeană au venit cu o soluție temporară, urgentă și umanitară.

Amintim că, potrivit deciziei CSE din 1 februarie, Energocom va achiziționa gaze naturale în sumă de 20 de milioane de euro și va asigura transmiterea a trei milioane de metri cubi zilnic de gaze în baza unui grafic de livrare agreat cu Tiraspoltransgaz. Potrivit lui Daniel Vodă, această decizie este doar un prim pas într-un proces mai amplu, iar după 10 februarie vor urma discuții bazate pe condiții clare în acest sens.

Virginia Pîntea

Virginia Pîntea

Autor

Citește mai mult